Revolut Păreri: Comisioane, Durată si Alternative 2024

Ramona Loznianu
Ileana Ionescu
Actualizat
24 septembrie 2022

Instrumentul bancar digital Revolut a devenit unul dintre cele mai populare în ultimii ani, inclusiv în România. Aplicația financiară britanică care te ajută să intermediezi transferuri și plăți oriunde în lume, în peste 150 de monede.

Revolut este un serviciu bancar lansat mobile first prin care banii pot fi transferați online direct pe telefoane mobile sau în conturi bancare, într-un mod sigur, rapid și de încredere.

Se pliază Revolut pe nevoile tale? Citește acest review despre planuri, prețurile, măsurile de siguranță, cum să-ți setezi un cont Revolut și stabilește dacă serviciul este cea mai bună variantă pentru tine sau dacă ar trebui să iei și altele în calcul.

Trimite bani cu Revolut

Punctele cheie Revolut: Rate de schimb, prețuri, siguranța transferurilor

Funcții cheie:

  • Transferuri online de bani către alte conturi Revolut sau către conturi bancare de oriunde în lume

  • 4 pachete tarifare cu caracteristici și costuri diferite

  • Schimb valutar fără comision până la 30 de monede fiduciare

  • Curs de schimb valutar interbancar, cu excepția weekend-ului

  • Retrageri de la peste 55,000 bancomate din țară și străinătate, gratuite în anumite limite

Revolut în cifre:

  • Fondat în 2015, cu sediul central în Londra

  • Peste 15,5 milioane de utilizatori globali

  • 1,1 milioane de utilizări zilnice în aplicație

  • Peste 65 miliarde GBP (lire sterline) tranzacționate anual

  • Plăți și retrageri în peste 140 de monede

Plusuri Revolut:

  • Planul Standard, gratuit, dar și pachete tarifare cu extra beneficii: Plus, Premium, Metal

  • Toate planurile tarifare oferă opțiuni multivalutare, card de debit și anumite tranzacții gratuite

  • Schimb valutar fără comision până la 30 monede, în anumite limite

  • Instrumente de bugetare și economisiri

Minusuri Revolut:

  • Pentru a beneficia de toate beneficiile, trebuie achitată o taxă lunară de cont

  • Retragerile fără comision de la bancomat sunt limitate în funcție de pachetul tarifar deținut

  • Taxe suplimentare pentru tranzacțiile din weekend sau în afara orelor de lucru

Ce este Revolut?

Revolut a pornit ca un startup fintech în 2015, în Marea Britanie, fondat de Vlad Yatsenko și Nikolay Storonsky, ca un răspuns la ratele de conversie neloiale pentru transferurile de bani din și către străinătate. Serviciul a devenit disponibil și în România începând cu jumătatea anului 2018.

Revolut oferă servicii bancare prin intermediul a patru tipuri de abonament. Beneficiile acestor abonamente cresc de la planul tarifar Standard, care este și gratuit, până la abonamentele premium Plus, Premium și Metal. Cu cât crește prețul plătit pe lună – de la 14,99 RON/ lună până la 54,99 RON/lună, cu atât se extinde oferta serviciilor, beneficiilor și a comisioanelor zero.

Pentru ce este cunoscut Revolut?

Transferuri cu bani

Cunoscut pentru transferul instant de bani între conturi, cu Revolut poți transfera gratuit bani în orice cont din lume, doar pe baza numărului de telefon. Poți realiza transferuri de tip multicurrency în conturi bancare din țară și străinătate.

Ai la îndemână practic un card tip MasterCard sau Visa cu care poți primi bani sau poți efectua plăți cu comisioane minime, totul dintr-un singur cont și de pe un singur card. Cu Revolut eviți astfel comisioanele mari pe care altfel le-ai fi plătit băncilor sau caselor de schimb valutar.

Contul și cardul Revolut

Pentru a-ți deschide un cont Revolut, trebuie întâi să descarci aplicația mobilă Revolut pentru iOS sau Android. Indiferent de varianta pe care o alegi, crearea contului se face pe baza numărului de telefon. Pe lângă datele personale, va trebui să confirmi identitatea cu o fotografie cu un act de identitate și o fotografie tip selfie.

După ce ți-ai creat contul multi-valutar Revolut online, ți se va crea automat un card de debit conectat cu acesta, în moneda locală. Mai departe, în funcție de furnizorii către care vei face plăți și țara în care se află aceștia, Revolut îți va converti automat moneda în a acestora.

Pentru contul tău Revolut, poți comanda un card fizic tip MasterCard sau Visa care se va livra la adresa furnizată de tine. Pentru planul Standard, livrarea cardului te va costa 25 de lei, în timp ce celelalte planuri beneficiază de livrarea gratuită a cardului.

Cardul virtual Revolut

Alternativ, până la primirea cardului fizic sau ca opțiune exclusivă, poți activa cardul virtual pe care să îl adaugi în Apple sau Google Pay. Cardul tău va putea fi folosit imediat la plata cu telefonul, smartwatch-ul sau alte dispozitive smart.

Singurul lucru care nu se poate face cu un card virtual este retragerea de numerar de la bancomat. Altfel, cardul virtual are același număr format din 16 cifre, o dată de expirare și un cod CVV ca orice alt card.

Cont de business Revolut

Pe lângă conturile personale, Revolut oferă și opțiunea deschiderii unui cont Revolut Business. Dacă iei în calcul această opțiune pentru compania și echipa ta, iată care sunt caracteristicile cheie Revolut Business:

  • Cont multivalutar

  • Comisioane reduse și la vedere

  • Costuri fixe de administrare

  • Transferuri SEPA (trimitere euro într-o țară din Spațiul Economic European) gratuite

  • Plăți instantanee în 28 monede oriunde în lume

  • Plăți internaționale la un cost mai mic decât transferurile bancare

  • Conversie valutară la cursuri interbancare la cursul din ziua respectivă

  • Zero costuri la plățile internaționale efectuate cu cardul în alte monede

  • Acces la Open API-ul Revolut pentru a crea experiențe personalizate clienților

  • Comision de la 1% + 0,20 EUR la acceptarea plăților

  • Carduri de business prepaid pentru întreaga echipă

  • Asistență prioritară 24/7 pentru toate planurile

Tranzacționare acțiuni, mărfuri sau criptomonede pe Revolut

Revolut pune la dispoziția clienților săi câteva funcții prin care poți să economisești (Vaults) sau chiar să investești în acțiuni, mărfuri sau criptomonede.

Pentru a deschide un cont de tranzacționare, trebuie să deschizi întâi un cont Revolut, să îți confirmi identitatea, să ai cel puțin vârsta de 18 ani și să furnizezi un cod numeric personal.

Împrumuturi bancare cu Revolut

După ce a primit licența bancară în martie 2021, Revolut a început să acorde și produse de creditare clienților din România. Compania se orientează în special către credite de consum și carduri de credit pentru tineri. Totuși, valoarea totală a împrumutului nu poate depăși două salarii ale solicitantului.

Asigurare de călătorie Revolut

Revolut are în ofertă și asigurare de călătorie pentru clienții Revolut Premium și Revolut Metal. Acoperirea este disponibilă pentru clienții Revolut care îndeplinesc următoarele condiții:

  • Ești rezident în Regatul Unit sau Spațiul Economic European

  • Ești posesorul contului Revolut și ai 18 ani împliniți

  • Ești soțul/soția sau partenerul/partenera titularului contului (pentru planul Metal) sau unul dintre copiii eligibili cu vârsta de maximum 17 ani la momentul călătoriei

  • Călătorești alături de posesorul contului

  • Ai reședința în țara în care este deschis contul Revolut Premium sau Revolut Metal

  • Deții dovada valabilă de asigurare

Poți consulta detalii suplimentare pentru beneficiarii asigurării de călătorie Revolut.

Conturile Revolut pentru copii

Revolut oferă opțiunea cardului Revolut Junior pentru copii, un card conectat la contul Revolut al părintelui. Acest cont poate funcționa într-o singură monedă, moneda de bază a contului Revolut atașat.

Revolut Junior este un instrument prin care adulții le pot pune la dispoziție copiilor bani și se poate crea numai pentru copii cu vârsta între 6 și 17 ani.

Ca părinte, ai acces total la soldul și tranzacțiile făcute de copilul tău. Mai mult, poți activa notificările push pentru a fi înștiințat de toate plățile făcute de acesta. Pe contul Revolut Junior se pot seta limite lunare și alte setări la care copilul nu va avea acces din aplicația sa.

Adultul deține în permanență controlul asupra soldului, iar copilul nu va putea cheltui mai mult decât suma avută în cont.

Cum funcționează Revolut?

Dacă te întrebi cum reușește Revolut să ofere servicii mai flexibile, la costuri mai mici decât băncile, răspunsul este cât se poate de simplu. În primul rând este un serviciu online, ceea ce înseamnă că nu are costurile necesare susținerii unei rețele de sucursale. Iar asta se reflectă în costurile transferate la client.

În al doilea rând, dezvoltarea serviciilor oferite în prezent de Revolut a țintit acoperirea golurilor lăsate de sistemul tradițional bancar. De exemplu, transferurile internaționale de bani. Revolut, ca de altfel și alți provideri de transferuri internaționale, și-au creat propria rețea prin care mută banii, ceea ce se traduce în economie de timp și bani pentru client.

Incearcã Revolut

Cât de mult pot economisi cu Revolut?

Cele mai multe servicii oferite de Revolut au comision zero. Însă poți descoperi planurile Revolut pentru a identifica serviciile gratuite, beneficiile contracost și diferențele dintre acestea.

Mai jos, o simulare de transfer din RON în EUR pentru un cont Revolut Standard.

Suma transferată

Destinatarul primește

1.000 RON201,85 EUR
5.000 RON1009,22 EUR
10.000 RON2013,50 EUR (5,06 EUR comision)

* simulare realizată în 27 aprilie în aplicația Revolut, folosind simulatorul din aplicație

Servicii Revolut gratuite:

  • Deschiderea și alimentarea contului (top up)

  • Primul card

  • Retrageri fără comision de la bancomat în limitele fiecărui abonament

  • Contul Revolut Junior

  • Carduri virtuale de unică folosință, nelimitate

  • Transferuri (către alte conturi Revolut, locale, SEPA)

Servicii Revolut cu comision:

  • Livrare cardului pentru abonamentul Standard

  • 2% min. 5 lei la retragerile de la bancomat care depășesc limitele fiecărui abonament

  • 0,5% la schimbul valutar în cazul depășirii limitei de 5.000 de lei/lună (la Standard și Plus)

  • Comision schimb valutar în weekend – 1-2% în funcție de monedă

  • Transferuri internaționale (non-SEPA) – 0,3 și 5 euro, în funcție de monedă

Cât costă Revolut?

Revolut oferă patru tipuri de abonament, dintre care unul gratuit și cu destul de puține opțiuni. Principiul este simplu: cu cât planul este mai scump, cu atât ai mai multe operațiuni gratuite. După depășirea acestora, se aplică alte comisioane.

Standard

Plus 

Premium 

Metal 

0 lei 14,99 lei 29,99 lei 54,99 lei 
Trimite bani cu Revolut

Este Revolut un serviciu sigur?

Revolut este o companie reglementată de Banca Centrală Europeană, Banca Națională a Lituaniei și Autoritatea pentru Conduită Financiară din Regatul Unit. Banii tăi sunt păstrați neatinși în conturi până când decizi să îi consumi.

Suplimentar, Revolut garantează securitatea conturilor și a utilizatorilor prin:

  • Identificarea prin amprentă / recunoașterea facială / cod PIN format din 4 cifre

  • Blocarea și deblocarea cardului din aplicație

  • Personalizarea anumitor caracteristici pentru a reduce riscul de fraudă

  • Carduri virtuale de unică folosință care sunt distruse după utilizare

  • 3D Secure cu notificări pe telefonul mobil prin care se cere confirmarea plății

Cât durează transferul cu Revolut?

Transferurile tale Revolut depind de destinația lor. Astfel, poți trimite bani către un client Revolut, poți transfera bani pe card sau poți face transferuri bancare.

Pentru a face un transfer către orice alt client Revolut, trebuie să ai numărul de telefon sau Revtag-ul acestuia (numele de utilizator Revolut). Aceste transferuri se fac pe loc, dar procedura poate dura teoretic și câteva ore.

Pentru a face un transfer bancar internațional, trebuie să ai numele complet al beneficiarului și numărul IBAN al contului. Aceste transferuri se fac într-o zi lucrătoare, însă procedura poate dura până la 3-5 zile lucrătoare.

Pentru a trimite bani de pe Revolut pe un card, trebuie să ai numărul cardului și numele complet al posesorului acestuia. Aceste transferuri ajung de obicei în câteva minute, însă timpul se poate prelungi până la 30 de minute.

Cum să folosești Revolut?

Ți-ai creat un cont bancar Revolut și ești pregătit să te bucuri de beneficii. Cum folosești mai departe cardul tău Revolut?

  1. Alimentează-ți cardul Revolut. Ai mai multe variante la dispoziție: prin transfer bancar, cu cardul sau prin transfer de la alți utilizatori Revolut. Pentru alimentarea contului nu se percep comisioane, dar atenție ca la momentul transferului să ai contul în moneda locală pentru a nu plăti comision de schimb valutar.

  2. Schimbă bani în valută. Din aplicație, selectează opțiunea de ”Adăugați bani” și ”Schimb” și poți cumpăra sau vinde o monedă. Din lista derulantă, poți selecta următoarele monede: AED, AUD, BGN, CAD, CHF, CZK, DKK, EUR, GBP, HKD, HRK, HUF, ILS, JPY, MXN, NOK, NZD, PLN, QAR, RON, SAR, SEK, SGD, THB, TRY, USD, ZAR.

  3. Efectuează plăți sau transferuri. Din aplicație, selectează butonul de transfer (pictograma cu două săgeți suprapuse), alege destinatarul plății și selectează ”Trimite”. În noua fereastră, vei putea completa suma și vei putea încheia tranzacția.

  4. Programează plăți pentru mai târziu. Cu pașii de la transfer, poți planifica și plăți recurente sau plăți pentru mai târziu.

  5. Cere bani de la contactele tale. Din meniul de transfer, poți și cere bani de la contactele tale. Aceștia vor primi o cerere din partea ta și îți vor putea trimite suma necesară.

Cum să îți alimentezi contul Revolut?

Pentru adăugarea de bani în contul tău Revolut, ai următoarele opțiuni:

  • Transfer bancar

  • Cu cardul

  • Cu bani de la alți utilizatori Revolut

  • Conturi conectate

Cum îți creezi un cont Revolut?

Să îți deschizi un cont Revolut este chiar ușor:

  1. Descarcă aplicația Revolut sau accesează site-ul

  2. Selectează ”Înregistrare”

  3. Completează în fereastra pop-up numărul tău de telefon

  4. Setează o parolă din 4 cifre pentru aplicație

  5. Vei primi un cod de verificare prin mesaj scris, acesta trebuie introdus atunci când ți se solicită

  6. Completează detaliile personale: nume, data nașterii, adresă și adresă de email

  7. Urmează pașii de verificare

  8. Odată ce contul este verificat, îl poți alimenta cu bani și îl poți folosi

Documentele necesare pentru a crea un cont Revolut

Un document de identitate valabil și o fotografie tip selfie sunt singurele documente necesare pentru verificarea identității tale.

Urmează pașii de mai jos pentru a face verificarea:

  1. Deschide aplicația Revolut

  2. Apasă ”Mai mult” în colțul dreapta-jos al ecranului

  3. Selectează ”Profil” în același colț al ecranului

  4. Apasă ”Verificare & limite”

  5. Urmează instrucțiunile și încarcă o fotografie a documentului de identitate

  6. Urmează instrucțiunile pentru a face o fotografie selfie

Deschide-ți un cont Revolut

Cât durează verificarea contului tău Revolut?

Potrivit Revolut, un cont personal poate fi deschis în câteva minute. Totuși, verificarea identității tale poate dura până la 24 de ore sau chiar mai mult.

Pentru un cont Revolut Business, procesul de înscriere poate dura până la 10 minute, iar procesul onboarding poate fi și el mai îndelungat. De asemenea, este posibil să fie necesare acte adiționale pentru a îți susține înscrierea.

Care sunt limitele de transfer ale Revolut?

Revolut susține că majoritatea monedelor nu au limite în ceea ce privește suma care poate fi transferată.

Totuși, partenerii Revolut pot impune limite asupra anumitor monede. Aceste limite vor fi afișate în aplicație, dacă este cazul, înainte de face un transfer.

Care sunt monedele acceptate de Revolut?

Compania suportă plăți cu cardul și retrageri numerar de la bancomate în peste 140 de monede străine, cu mențiunea să fie acceptate carduri Mastercard sau Visa.

Monedele care nu sunt acceptate momentan de Revolut sunt: ZWD, CKD, KID, PND, TVD, AMD, FOK, ERN, BTN, EHP, CUC, SHP, GGP, JEP, IMP, SDG, SYP, IRR, PRB, SOS, KPW.

Recenzii Revolut

Cu peste 100,000 de recenzii și un rating total de 4,4 stele pe site-ul independent de review-uri din partea clienților Trustpilot, Revolut se clasează drept ”excelent”.

Printre recenziile bune, utilizatorii laudă serviciul de asistență clienți, aplicația robustă și comisioanele mici. ”Revolut este o aplicație/bancă grozavă. Mi-a făcut tranzacțiile zilnice mult mai ușoare. Iar acum că au început să furnizeze servicii adiționale, o să devină competiție și pentru alte servicii bancare”, spune un review lăsat de Ray Russell.

La celălalt capăt, alți utilizatori se plâng de probleme cu unele tranzacții sau cu asigurările de călătorie. În același timp, compania este prezentă pe Trustpilot și încearcă să discute cu fiecare client nemulțumit în parte.

Accesibilitatea Revolut

Sub motto-ul ”o singură aplicație pentru tot ce ține de bani”, gestionarea contului este ușor de făcut dintr-o singură aplicație Revolut disponibilă pe mobil (iOS sau Android) sau desktop. Dintr-un singur ecran, aplicația permite acces la transferuri bancare, plăți sau investiții.

În ceea ce privește accesibilitatea aplicației, Revolut are pagini dedicate pentru 38 de state din Europa, America și Asia, cu alte 10 state urmând să se alăture listei.

Serviciul dedicat clienților Revolut

Pentru plângeri și reclamații, Revolut oferă un chat disponibil non-stop, dar unde sunt prioritizate mesajele utilizatorilor Premium și Metal.

Dacă ai nevoie să îți blochezi cardul în caz de suspiciuni de fraudă, acest lucru îl poți efectua direct din aplicație. În același scop, poți apela și numărul de telefon +442033228352, dar reține că la acest număr vei găsi doar informații preînregistrate și nu vei putea discuta cu un operator.

Alt loc unde poți găsi ajutor și asistență Revolut este pagina Community a Revolut unde apar ultimele noutăți, informații despre erori și alte sugestii similare.

Cele mai bune alternative la Revolut

Alte aplicații fintech care acoperă transferuri internaționale rapide, cu comisioane bune de transfer și numeroase valute disponibile:

  • Cu Wise poți transfera bani avantajos, rapid și în siguranță către 80 de țări, cu o taxă de transfer mică și transparentă.

  • Monese este un alt competitor pentru transferuri bancare locale și internaționale; oferă conturi gratuite și conturi premium cu opțiuni avantajoase

  • PayPal este un alt serviciu cu acoperire globală; spre deosebire de Revolut, lucrează cu un număr mai mic de monede internaționale

Concluzii Revolut

Revolut este un produs digital bancar extrem de util, în special celor care călătoresc des sau fac cumpărături online. Cu un curs de schimb avantajos, fără comisioane, aplicația îți garantează plăți online în siguranță.

Revolut este ideal pentru cei care lucrează și gestionează conturi în numeroase monede, dar și cei pentru persoanele care vor mai multe beneficii de conturile bancare sau chiar opțiunea de a gestiona conturi bancare pentru copii.

Dacă vrei să îți gestionezi banii cu costuri minime, alături de Revolut există și alte servicii similare avantajoase. Analizează cu atenție toate variantele pe care le ai la dispoziție pentru o alegere informată.

Deschide-ți un cont Revolut

FAQ

Cât costă Revolut?

La Revolut ai opțiunea unui cont gratuit, dar și trei planuri plătite la 14.99 RON/lună, 29.99 RON/lună și 54.99 RON/lună.

Cât durează transferurile de fonduri la Revolut?

Între conturile Revolut, transferurile se realizează instant. Pentru alte tipuri de transfer, procedurile pot dura de la câteva ore sau între 1 și 3 zile lucrătoare.

Este Revolut un serviciu sigur?

Revolut este o companie reglementată de Banca Centrală Europeană, Banca Națională a Lituaniei și Autoritatea pentru Conduită Financiară din Regatul Unit.

Ce rate de schimb aplică Revolut?

Revolut folosește cursul de schimb valutar interbancar, cu excepția weekend-ului.

Are Revolut aplicație de mobil?

Revolut are aplicație mobilă, disponibilă pentru toate sistemele de operare.

Cum funcționează Revolut?

Revolut funcționează online și și-a creat propria rețea prin care trec banii. Aceste două aspecte se reflectă în comisioanele mici comparativ cu băncile.

Câte monede suportă Revolut?

Cu Revolut, poți face plăți și transferuri în peste 140 de monede.